Arhive pe etichete: chris simion

Oscar si Tanti Roz

Standard

„Oscar si Tanti Roz” este un spectacolul umanitar ce a avut loc în 23 aprilie la Opera din Timisoara. S-au strans fonduri pentru achiziționarea de aparatură pentru Clinica de Oncohematologie a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Eu am avut norocul sa primesc o invitatie, firma la care lucrez fiind printre sponsorii spectacolului. M-a marcat in mod profund si placut. Este o poveste trista despre un baietel bolnav de leucemie, dar totodata te umple de optimism prin modul in care situatia a fost prezentata. Te invata cel putin trei lucruri: „cum sa pleci la drum cu un Dumnezeu pe care nu dai doi bani si sa ajungi la credinta nuda, cum sa inveti sa mori atunci cand nu ai avut clipe nici macar sa traiesti si cum sa te folosesti de timp astfel incat sa il faci sa nu mai existe”. Pentru mai multe detalii putet intra aici.

Va impartasesc o scrisoare pe care Oscar i-o scrie lui Dumnezeu:

„Dragă Dumnezeu,
Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă până acum n-am avut timp din pricina şcolii. Să ştii de la început că mie nu-mi place să scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmbăreală, ploconeală, împopoţoneală etc. Minciună frumoasă. Ceva pentru oameni mari, adică. Dovada? Uită-te numai la începutulscrisorii mele: „Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (credcă s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan),iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit fiindcă până acum n-am avut timp din cauza şcolii“, când aş fi putut la fel de bine să spun:„Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de şapte, trăiesc la spital pentru că am cancer şi dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exişti“. Dar dacă ţi-aş fi scris aşa, nu numai că dădea nasol, dar nici n-ai fi catadixit să te mai ocupi de mine. Or, vezi tu, tare-aş avea nevoiesă te ocupi. Ba chiar aş zice că mi-ar prinde al naibii de bine dacă ţi-ai găsi timp să-mi faci şi mie vreo două, trei servicii.Uite, să-ţi explic.
Spitalul e un loc grozav de simpatic unde sunt o mulţime de oameni mari întotdeauna plini de voie bună şi care vorbesc în gura mare,cu mormane de jucării şi multe tanti roz care nu aşteaptă decât să se joace cu copiii, şi unde prieteni ca Bacon, Einstein sau Pop Corn îţi sunt în orice clipă la îndemână. Ce mai, spitalul e nemaipomenit cu condiţia să fii un bolnav care le face plăcere celor din jur. Or, eu nu le mai fac plăcere. De când cu grefa de măduvă văd eu bine că nu mai fac plăcere nimănui. Dimineaţa când mă examinează, doctorul Düsseldorf pare să n-aibă nici cea mai mică tragere de inimă, se vede că-i decepţionat. Se uită la mine fără să zică o vorbă,de parcă i-aş fi greşit cu ceva. Or, trebuie să ştii,dragă Dumnezeu, că eu mi-am dat toată silinţa la operaţie; am fost cât se poate de cuminte, i-am lăsat să mă adoarmă, mi-am luat toate doctoriile şi nici măcar n-am ţipat când m-a durut. Sunt zile când mai-mai i-aş zice de la obraz că la urma urmei poate el, doctorul Düsseldorf, cu sprâncenele alea negre ale lui, e de vină că n-a reuşit operaţia. Dar, când mă uit la mutra lui amărâtă, parcă nu-mi mai vine şi toate ocările mi se opresc în gât. Ba chiar cu cât doctorul Düsseldorf tace, privindu-mă cu ochii lui de câine bătut, cu atât mă simt mai vinovat. Îmi dau seama că nu sunt un bolnav cum trebuie, ci unul din ăia care-i împiedică pe oameni să creadă că medicina e o chestie formidabilă.
Şi să ştii că gândurile unui doctor sunt contagioase. Acum tot etajul mă priveşte cu aceiaşi ochi – infirmierele, rezidenţii, femeile de serviciu. Au un aer trist când mă văd că sunt vesel, iar când spun o glumă se silesc să râdă.Pe bune, nici de râs nu mai râdem ca altădată.Numai Tanti Roz a rămas aceeaşi. E prea bătrână, zic eu, ca să se mai schimbe. Şi e prea Tanti Roz pentru aşa ceva. Cred că n-are rost să ţi-o prezint pe Tanti Roz, dragă Dumnezeu, e oprietenă de-a ta, de vreme ce ea mi-a zis să-ţi scriu. Singura problemă ar fi că numai eu îi zic aşa, Tanti Roz. Dar fă şi tu un efort ca să înţelegi despre cine este vorba: dintre toate doamnele în halat roz care vin la spital să se ocupe de copiii bolnavi, ea e cea mai bătrână.

Pe maine. Te pup,
Oscar”

 

 

Anunțuri