Arhive pe categorii: My hobbies

Povestea lui Misu care a devenit Milo

Standard

Postarea aceasta intra la categoria fapte bune, care, cu implicarea oamenilor, schimba vieti, fie ele canine. In primavara o persoana necunoscuta, despre care nu doresc sa mentionez nici un cuvant, a abandonat 6 catelusi abia nascuti intr-o cutie de carton, intr-o parcare. I-am gasit impreuna cu o colega si am inceput sa ii hranim cu mancare la conserva, pe care au reusit sa o digere.Treptat s-au implicat mai multi colegi in a dona bani sa le cumparam hrana necesara.

Ulterior, au avut sansa sa fie gazduiti in curtea unei fabrici parasite, puse la dispozitie de doamna Lorena, pe care am gasit-o pe internet. Ea s-a implicat 100% in a-i ingriji.

In continuare ma voi referi la Misu si la destinul lui. Misu crestea cu fiecare zi si isi petrecea zilele alaturi de ceilalti catei de la fabrica ( pe care Lorena nu a putut rezista sa nu ii ajute). Crescuse suficient de mare ca sa consume boabe speciale pentru catei si incepuse sa isi dezvolte personalitatea. Intr-o zi a facut cunostiinta cu veterinarul Alex, care s-a ocupat de vaccinarea si deparazitarea lui si a ajuns sa se implice si el, tot 100%.

Ajuns deja maricel, Misu a atras atentie unor persoane de la Asociatia PetHope, care au inceput sa il promoveze pentru adoptie. Intre timp noi am facut ce am putut pentru a-i gasi un stapan, dar inca nu aparuse nici un doritor.

Intr-o zi, am primit vestea buna: Misu urma sa fie adoptat in UK ! Transportul a fost asigurat de cei de la PetHope si Misu a emigrat astfel in siguranta, cu un nume nou: Milo.

Ce vreau sa ilustrez prin aceasta poveste este ca, desi unele fapte par nesemnificative si sunt unii care cred ca nu fac nici o diferenta, prin implicarea a cat mai multor oameni fapta creste si incepe sa produca schimbari. Este adevarat ca singuri putem face lucruri limitate, dar impreuna nimic nu ramane imposibil!

Milo acum este mare, a fost sterilizat si se bucura de noua lui viata.

P.S Sa mai spun ca si sora lui este tot in UK?

ImagineImagineImagineImagine

Sora lui Misu cu noul ei stapan.

Ajutor in bucatarie

Standard

De ceva timp gatesc aproape zilnic cina. Cum este singura masa pe care o mancam acasa imi face si placere. E un bun prilej sa povestesti ce ai facut peste zi si sa te destinzi ascultand putina muzica. Prin gatit nu ma refer la ciorba de cartofi, tocanita, snitele si cartofi prajiti. Cum ne dorim sa mancam sanatos, dieta noastra se bazeaza in principal pe legume, lactate si un tip de carne, gatite cat mai putin, fara ulei. De obicei totul este gata pana intr-o jumatate de ora. Aici vine vorba despre ajutorul meu in bucatarie, mentionat in titlu. Este vorba despre un gratar electric cu ajutorul caruia pot face carnea, frigarui, ciuperci, ardei, dovlecei, vinete si multe altele intr-un timp scurt si fara ulei. Trebuie doar bagat in priza si adaugata apa in tavita suport. Este grozav pentru ca nu face fum in bucatarie, se curata usor cu o laveta si a inlocuit aproape complet aragazul. Mai adaug un orez sau preferatele mele: varza de bruxelles si morcovi pitici pregatite in abur, cu un sos de iaurt sau putin unt pentru aroma si cina este gata. Delicios, rapid si sanatos!

Agonie si extaz

Standard

Luni am terminat cartea lui Irving Stone, Agonie si extaz, care intra detasat in topul cartilor mele preferate-am fost cumva trista cand am terminat, cum ma simt de fiecare data cand termin un roman care imi place mult. E ca si cum iti iei ramas bun de la un prieten drag. Povestea vietii lui Michelangelo Buonarroti, de la 13 ani, cand devine ucenic la un atelier de pictura, pana in ultimul sau ceas (89 ani), creata de Stone m-a facut sa visez la Florenta, la dealurile toscane, la marmura atat de mult iubita de artist si la arta creata de el.

” Michelangelo simtea o incantare fizica in timp ce strabatea calare creasta unui deal, inaltandu-se tot mai mult spre cerul italian fara cusur, cu aerul atat de curat, incat il facea sa se simta innobilat, lipsit de josnicie sau meshinarie. Aceasta stare de fericire o avea de obicei cand sculpta marmura alba. Toscana desfacea nodurile launtrice ale omului si il facea sa uite de relele din lume.”

A fost foarte inspirant sa vezi un om cu o pasiune atat de arzatoare, cu un spirit atat de frumos, care si-a dedicat intreaga viata sculpturii, mai apoi picturii si chiar arhitecturii. Vine sa sustina ideea ca doar prin multa munca, dedicatie si pasiune se pot crea lucruri cu adevarat nemuritoare, cum este arta lui Michelangelo.

„Dumnezeu a fost primul sculptor! El a creat prima forma, omul…Piatra e eterna. Nimic nu o poate distruge”

Michelangelo a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florenta, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici, la familia Topolino. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură.

„Piatra lucreaza cu tine. Se descopera singura. Dar sa o lovesti cum trebuie. Piatra nu e portivnica daltii. E in natura ei sa se schimbe” (tatal Topolino)

Tanarul Michelangelo are norocul sa ii atraga atentia, prin prima lui sculptura facuta pe ascuns, lui Lorenzo de Medici si sa fie luat sub aripa acestuia. Educatia lui incepe atunci, inconjurat de cele mai luminate minti ale vremii: poeti, filozofi, artisti cu totii ii impartasesc din intelepciunea si cunostintele lor.

„Nu te grabi. Ai tot timpul din lume. Avem o singura indatorire:sa invatam. Nu vindem decat stiinta, nu desavarsim nimic decat indemanarea si maiestria.” (Ghirlandaio-primul maestru al lui Michelangelo).

Artistul supravituieste unor perioade grele pentru Florenta, Roma si artistii vremii, chinuit de perioade in care nu putea sculpta. Depaseste insa toate greutatile si reuseste sa creeze unele dintre cele mai frumoase opere: Pieta, David, Bachus, picteaza Capela Sixtina si Judecata de apoi si multe altele. Pentru fiecare creatie cauta in interiorul lui; dorea sa exprime si sa relizeze prin arta lui ceva nou de fiecare data. Dupa nasterea ideii, artistul petrecea luni de cercetare. Facea sute de schite cu diferite tipologii de persoane, unghiuri si pozitii diferite, colinda dealurile toscane pentru a-si clarifica viziunea, studia scrierile despre subicetul respectiv. A ajuns chiar la a face disectii pe cadavre-lucru nepermis la aceea vreme- pentru a intelege cum functioneaza corpul uman. Isi dedica timp si alegerii unui bloc perfect de marmura, „carne” cum il numeau pietrarii din zona-il studia in lumina diminetii pentru a vedea nervurile. Cand avea dalta in mana, sculpta cu o forta si o rapiditate uimitoare, vigoare care nu i-a disparut nici in ultimii ani de viata.

„Acum coloana il chema, daruindu-i-se pe de-a-ntregul..acum nu se mai putea gandi la nimic altceva, nu se putea opri nici macar ca sa manace sau sa isi schimbe hainele. Isi potolea foamea pentru marmura 20 de ore pe zi.” (la sculptarea lui David)

Imi este greu sa cuprind in cateva cuvinte frumusetea cartii si a operelor lui Michelangelo. Am recitit pasaje din carte pentru a reusi sa sintetizez cumva continutul atat de frumos scris de Stone. Am ajuns la decizia de a presara in post cateva citate mai sugestive din carte; au fost multe care mi-au placut, am ales cateva pentru a va incita la a citi si descoperi universul creativ din preajma anilor 1500 al artistilor italieni.

_

_

_

_

_

_

Rosu si negru

Standard

Anul acesta a debutat cu Stendhal, mai exact cu romanul acestuia „Rosu si negru”. Trebuie sa recunosc ca inceputul a fost mai anevoios si au trecut cam 200 de pagini sa ma prinda romanul, dar pot spune ca mi-a placut.

Personajul principal, Julien Sorel, fiul unui cherestegiu dintr-un orasel din Franta, ne este infatisat de autor intr-o perioda de maturizare. Este un tanar destept, cu infatisare placuta, dominat de ambitie si de pasiunea lui pentru Bonaparte. Ce mi-a placut cel mai mult a fost capacitatea autorului de a ne oferi acces in sufletul personajelor; aflam gandurile lor interioare, intentiile reale, pshiologia lor. Pentru mine a fost ca si cum am citit pagini din jurnalul cuiva, desi romanul nu este construit astfel.

Tanarul Sorel se simte un inadaptat in familia sa de oameni simpli, cu aspiratii reduse. Pasiunea lui era sa evadeze din compania fratilor sai care nu il iubeau si sa citeasca putinele carti la care avea acces multumita preotului satului, care l-a invatat biblia si latina. Isi petrecea tot timpul liber visand la viitorul lui si la depasirea conditiei sociale. Astfel, ajunge in casa domnului Renal, primarul orasului, pentru a le preda copiilor acestuia si incepe maturizarea lui. Plin de ambitie si orgoliu se hotaraseste sa o seduca pe sotia acestuia pentru a-si infrunta conditia sociala, dar ajunge sa se indragosteasca de sufletul ei nobil. Dragostea lor este tinuta ascunsa pana cand o scrisoare anonima complica lucrurile si starneste banuieli. Dupa diferite controverse Julien se hotaraste sa plece din oras pentru a se inscrie la un seminar teologic.

Urmatorul capitol din viata lui este unul dintre cele mai dificile. Descopera ca drumul pe care l-a ales nu are nimic de a face cu vocatia, sufletul nobil si generos si iubirea fata de Dumnezeu. Descopera o lume plina de ipocrizie, conspiratii, tineri guvernati de pasiunea pentru bani si putere. Realizeaza astfel ca singura cale pentru a izbandi este ipocrizia si mult studiu. Astfel ajunge cel mai bun elev al seminarului, starnind invidia colegilor sai. Intuind sufletul lui Sorel, abatele seminarului se ataseaza de dansul si inainte de a-si da demisia il recomanda marchizului de La Mole.

In castelul de La Mole se petrece urmatoarea parte din viata lui Julien. Aici descopera o cu totul alta lume: luxul castelului, viata din Paris, comportamentul si manierele oamenilor din societate, toate il intimideaza si fascineaza in acelasi timp. Este primit cu reticenta, dar cu politete de familia marchizului: sotia caruia nu ii facuse o impresie prea buna, fiul si fiica acestuia Mathilde. Julien invata repede ca in societatea din aceea vreme subiectele de discutie „potrivite” rangului erau putine si plictisitoare, ca politetea era o regula de baza pentru persoanele de rang inalt si ca pentru a reusi trebuie sa ai relatii cu oameni influenti. Desi incearca sa se deprinda cu aceasta lume, plictisul de care sufereau cu totii si lipsa pasiunii fata de orice incepe sa ii transforme zilele intr-un calvar.

Insa in scurt timp Mathilde capata interes fata de persoana lui. Considerata cea mai frumoasa si inteligenta tanara din aceea societate, Mathilde era dorita ca sotie de multi tineri bogati. Insa inteligenta si vanitatea ei o faceau sa ii joace pe toti pe degete. In Sorel vede imaginea unui om diferit fata de toti ceilalti barbati, in care inca traiau pasiuni adevarate, capabil de acte de eroism adevarate. Astfel ajunge sa creada ca il iubeste si il seduce. Farmecele ei au succes si Sorel se vede indragostit pentru a doua oara, de o persoana diferita fata de cea dintai. Dupa prima lor intalnire romantica totul se schimba insa. Cuprinsa de constientizarea superioritatii rangului si a numeroaselor ei calitati, Mathilde se razgandeste. Sorel paraseste distrus orasul, dar are noroc sa intalneasca un prieten expert in arta cuceririi care il invata cum sa procedeze cu Mathilde. Sfaturile acestuia, puse in aplicare l-a intoarcerea in Paris, incep sa functioneze; Julien starneste din nou interesul fetei ignorand-o si facand-o geloasa. Acesta nu isi mai marturiseste sentimentele si este mult mai rezervat, atitudine care functioneaza cu Mathilde. Ii vedem din nou indragostiti si aceasta da dovada de curaj marturisind, intr-o scrisoare adresata tatalui ei, sentimentele si intentiile ei, cat si faptul ca era insarcinata cu Julien.

De la momentul adevarului incep din nou complicatiile si rasturnarile de situatie. Marchizul le ofera o situatie financiara si un titlu tanarului, dar apare din nou o scrisoare fatidica. De data aceasta nu era una anonima, ci semnata de dna. Renal, care ii povestea marchizului despre relatia ei cu tanarul Julien. La aflarea vestii, judecata lui Julien este orbita si incearca sa o ucida pe aceasta, este arestat si pierde orice sansa de a parvenii. Perioda cat este inchis Julien reflecteaza la viata sa, la sentimentele lui si este vizitat de ambele femei indragostite de el. Realizeaza ca Mathilde nu mai reprezinta pentru el nimic si renunta la viata, pe care doreste sa si-o piarda cu demnitate. In urma unui proces este condamnat la moarte, situatie care le pune pe cele doua femei impreuna. Astfel ia sfarsit viata eroului, care a dus o lupta continua intre a alege calea armatei -rosu- si cea a bisericii -negru-.

Nu am intentionat sa detaliez atat acest roman pentru a nu strica placerea cititorilor de a descoperi povestea, dar m-a luat valul 🙂. Pasionata de psihologia umana, romanul mi-a oferit sansa de a observa psihicul unui tanar analitic, neexperimentat, cu anumite deficiente si frustrari acumulate din copilarie. M-a facut sa ma gandesc la cat de relativ este totul in viata. Planuri facute sau amanate, ambitii care necesita sacrificarea sufletului sau a celor dragi, toate raman fara importanta in fata mortii. Totul se termina si ma intreb care este scopul anilor pe care ii petrecem in aceasta forma pe pamant?  Am inceput sa cred ca fiecare ar trebui sa gasim acel lucru care ne face fericiti, sa incercam sa il/o facem cat mai bine si cat mai des. Make the best of it cu alte cuvinte. Subiectul acesta insa intr-un alt post.

Intre timp va recomand cu drag aceasta carte si va anunt cu mandrie ca sunt in target la provocarea goodreads-m-am apucat deja de Agonie si extaz!

Weekend minunat!

 

 

 

Luna asta incepe provocarea!

Standard

Am descoperit provocarea celor de la goodreads citind blogul Oanei K., o fosta colega de facultate, pasionata de citit. Site-ul  goodreads a fost creat in 2006 de catre Otis Chandler, inginer software si antreprenor. In mare ofera utilizatorilor posibilitatea de a crea propriile liste de carti si grupuri prin care pot oferi sugestii si participa la discutii cu aceasta tematica. Nu am ezitat si mi-am facut si eu cont; m-am alaturat astfel unei comunitati care in 2011 numara 5.2 milioane de utilizatori. Am notat carti in functie de parerile mele si mi-am ales categoriile preferate.  Provocarea sus-numita consta in fixarea unui target de carti pe care dorim sa le citim in acest an. E simplu: ei imi vor tine socoteala pe toata durata anului, in acest fel voi fi si mai motivata sa imi indeplinesc telul.

M-am tot gandit cate carti sa fixez pentru acest an; Oana si-a pus un target de 50 de carti..pfuuu..la cum au stat lucrurile anul trecut pe noptiera mea m-am gandit sa fiu mai realista si m-am oprit la 20. Nu e mult, dar implica ceva vointa si disciplina de a ma sustrage din varii alte activitati cotidiene precum dormitul, tv-ul, gatitul (si de pictat si fitness trebuie sa imi fac mai mult timp-sunt pe „to do” list de anul acesta).

Prima saptamana din luna ianuarie a debutat jalnic in domeniul lecturii, adica 0 pagini citite, dar urmatoarea am prins avant si am scos din „colectia verde” (cea de la Adevarul de 100 de carti primita de la tatal meu, pe care vreau sa o termin) Rosu si Negru de Stendhal. Are cam 600 de pagini si pana acum am citit vreo 400. Merge treaba, desi marturisesc ca sunt zile cand intampin dificultati in a-mi tine pleoapele deschise si asta nu din cauza cartii, ci din cauza faptului ca pe la ora 22:00  ceasul meu biologic incepe sa mearga mai greu si sa viseze pijamale si perne pufoase. Noroc cu weekendul, cand recuperez 🙂

Asadar luna aceasta nici nu discut sa nu termin cartea si sa postez un articol pe blog cu impresii!

Voi ce target aveti pentru anul acesta?

The girl with the dragon tattoo

Standard

Nu am mai postat de mult la filme, poate si din cauza ca in ultimul timp mi se par din ce in ce neinspirate si neinspirante. Venit sa dea clasa filmelor clasice holywoodiene „The girl with the dragon tattoo” este un film suedez, dupa romanul-trilogie scris de Stieg Larson. De obicei cand ne uitam la un film stiu mereu ce va urma, ce relatie va fi intre personaje, prevad previzibilul. La acest film insa, instinctele mele formate de- a lungul anilor de vizionat tipare de filme nu au mai functionat.

Thrilerr-ul ii are ca si personaje principale pe jurnalistul Mikael Blomkvist si pe tanara tulburata Lisbeth Salander. Personaje dupa parerea mea originale, surprinzatoare, reale, cu defecte si calitati. Mi-a placut lipsa romantarii, ilustrarea uratului si rasturnarile de situatie. Suspansul tine pe toata durata filmului, in ultimele minute sunteti lasati sa ne imaginam ce va urma.

Zilele trecute m-am amuzat sa aflu ca anul acesta-2011 si americanii au facut varianta lor cu Daniel Craig. Am vazut doar trailerul si replicile mi se par mult mai explicite-ca de fapt in toate filmele americane care nu prea lasa loc de mister, metafore-prea dificile de inteles de spectatorii tipici americani cu cultura redusa-, asadr nu sunt prea curioasa sa vad aceasta varianta si va recomand cea suedeza.

Deliciosul dovleac la cuptor

Standard

In fiecare an cand vine toamna astept cu nerabdare aparitia  minunatului dovleac. Reteta cea mai simpla si usor de realizat este pur si simplu la cuptor.

  • se cumpara dovleacul;
  • se taie in jumatate;
  • se scot samburii si se scobeste miezul atos;
  • se taie in bucati (cu sau fara coaja)
  • Pentru dovleacul cumparat de la supermarket va trebui sa adugati putina miere/zahar, scortisoara sau nuci maruntite pentru un plus de aroma si gust.
  • Am mancat insa dovleac „de casa” peste care nu s-a mai adaugat nimic, copt in soba si gustul este incomparabil mai delicios! Are aroma traditionala si dulceata potrivita.