Jimi Hendrix

Saptamana asta avem un musafir in vizita. Nu s-a gandit vinerea trecuta sa ii anunte ca nu are unde sa stea in Timisoara peste weekend si un suflet de om bun nu putea sa il refuze si l-a primit. A avut o sedere foarte placuta pana duminica seara, cand si-a luat ramas bun de la dragi prieteni si a venit si pe la mine. Eu l-am asteptat pregatita, am strans putin prin casa sa nu ne facem de rusine. Din prima clipa in care ne-a trecut pragul s-a apucat sa inspecteze peste tot. Dupa ce a termninat s-a gandit ca ar fi dragut sa mearga la baie….in mijlocul sufrageriei. Nu ne-am suparat ca am inteles ca la semenii lui este un obicei normal sa nu tii prea tare cont de politeturi. Nu i-au prea placut nici papucii nostrii de casa, din moment ce tot incerca sa ii rupa. Cred ca devine din ce in ce mai clar ca musafirul nostru este un catelus. Micutul s-a ratacit prin curtea firmei la care lcurez si a starnit afectiunea unui coleg. Asa ne-am pricopsit noi (eu si Una-C.M ) cu el in vizita pana ii gasim o casa.

Cum e viata cu un catel in casa? Nu e chiar asa usor, daca ma gandesc cat de des a trebuit sa strang dupa el za shit, cum sta tot timpul in piciorele mele si face galagie cand il las singur. Cand ma uit la cat e de micut si fara nici o vina ma cuprinde insa un profund sentiment de responsabilitate. Cumva matern: vreau sa ii fie bine si sa ii gasesc cei mai buni stapani cu cea mai faina curte in care sa zburde. Totul insa pare nesemnificativ cand te uiti in ochii lui, cand isi misca codita de fericire ca te-ai intors acasa. Imi place la nebunie sa ii aud labutele cum misuna pe parchet, cum respira zgomotos si miroase el colturile sa vada unde sa mai faca un pisu. Imi mai place sa il privesc cum mananca cu lacomie din bol, cum ii place sa doarma cu labutele din spate intinse si cum pune capul pe labute cand il cert sau ii e teama de ceva. Daca il certam sau ii zicem ca nu e voie alearga pe balcon si se razbuna nervos pe ce prinde: ziare, slapi, paturica. Are personalitate domnul. Pur si simplu irezistibil!

C.M, care are mereu inspiratie de nasit, i-a gasit si un nume pe masura. Jimi Hendrix-daca il priviti, va prindeti imediat si de ce. Este negru si are o freza afro, precizez pentru claritate si cei mai miopi

Probabil voi suferi si ii voi simti lipsa cand va trebui sa plece, dar uneori trebuie sa faci si lucruri dificile pentru binele celor la care tii. Prin acest articol apelez si la voi, cei care cititi acest blog -daca doriti sau cunoasteti pe cineva care doreste sa il iubeasca pe dragul de Jimi, rog sa ma contactati.De asemenea pentru mai multe poze: 

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.191122084335569.41204.100003133379137&type=1

Postul anterior

 

In decembrie, cu gandul la ce cadouri sa cumpar pentru cei dragi, mi-a venit ideea sa pregatesc un cadou hand-made. Planul era sa pictez un tablou pentru niste dragi prieteni, numai bine impuscam doi iepuri dintr-o lovitura. Marturisesc ca materia prima pentru tablou am cumparat-o din Auchan spre rusinea mea. Bugetul era destul de stramtorat si am facut un compromis. Astfel a luat fiinta primul meu tablou pe panza-cu tempera Mai apoi mi-am cumparat culori in ulei pentru a-mi face mana pentru pictura. Cadoul a fost apreciat, nu atat pentru calitatea lui artistica, ci pentru intentia de a face ceva unic cu mana mea. Il revad la ei in sufragerie, cand merg in vizita. Nu stiu daca il pun repede inainte sa ajung eu si apoi il dau jos, dar mi-e mi-a fost cu siguranta drag sa il pictez.

A fost un inceput si voi reveni cu cel de al doilea pe care l-am pictat -de data aceasta in ulei-. Cat timp inca bajbai cu pensula in mana ma confrunt cu o senzatie de nemultumire cauzata de lipsa mea de educatie in domeniu. Dupa ce a fost gata l-am scos in balcon pentru ca nu suport sa il privesc in fiecare zi; vad ce am gresit, imperfectiunile, ce diferit a iesit fata de ce imi imaginam, etc si ma enervez. Am insa speranta ca voi progresa incet si voi putea sa imi pun in casa un tablou pictat de mine fara a ma simti frustrata de cum a iesit. Ma tot gandesc intre timp la Michelangelo (citind de curand Agonie si extaz despre viata acestuia) care muncea atat de mult la o opera si nu facea absolut nici un compromis pana la finalizarea ei. Prin urmare el isi privea cu mandrie si placere opera, el si milioane de oameni. Nu se gandea pentru cine creaza, la bani, la placerile vietii; arta venea de undeva din interiorul lui intr-un mod original si dumnezeiesc. E frumos sa te gandesti ca acum cateva sute de ani traia un om care crea doar din dragoste nemarginita pentru arta.

Un 8 martie generos

Anul acesta de 8 martie am avut sansa sa fac ceva diferit. Profitand de o conjunctura oferita de firma la care lucrez am participat la programul Helping Hungry Homes=donatii in produse alimentare catre diferite cauze.

Beneficiarii din acest an au fost cei de la Caritas. Cu ajutorul sponsorizarilor, in procent de 70% din strainatate, ei au realizat o cantina sociala unde zilnic pregatesc pranzul pentru persoanele nevoiase. Domnul Fritz este administrator si are in subordine 3 bucatarese care primesc ajutor de la 2 tinere voluntare din Germania. Aceste femei cu suflet mare  muncesc din greu intr-o bucatarie modesta, aflata la subsolul unei case.

Astfel am fost voluntar la a pregati masa de pranz pentru aproximativ 80 de batranei din zona de sud a Timisoarei. Am ajuns la locatie ( in zona Brancoveanu, pe strada Corbului, langa Casa de Asigurari de sanatate) pe la ora 9:30. Ne-am pus sortuletul, capelina, manusile si eram gata de munca. Alaturi de alte colege voluntare am curatat cartofi, taiat ceapa si morcovi si toate cele necesare pentru pranz. Meniul pregatit de noi a fost alcatuit din ciorba de perisoare, pireu+friptura porc si nelipsita Eugenie de la desert. M-am simtit grozav alaturi de fete si de jovialele doamne de la bucatarie.

La ora mesei batranii s-au incolonat cu sufertasul pentru a primi mancare. Desi de obicei persoanele varstnice  ma sensibilizeaza profund, de data aceatsa marturisesc ca nu am simtit tristete, probabil pentru ca eram atat de bucuroasa sa pot sa ii ajut, sa vorbesc cu ei. La multi dintre ei mancarea le era livrata acasa, acestia fiind prea batrani sau bolnavi pentru a ajunge la cantina. A fost dragut si momentul in care s-a primit un telefon de la un batranel care primise mancare si ne multumea.

Ma bucur tare ca de 8 martie anul acesta am putut sa ofer, sa ajut si sa fiu generoasa. Si pentru ca atunci cand oferi cu draga inima esti mereu rasplatit, le multumesc si dragilor de barbati care de ziua noastra de ofera flori, ne rasfata si ne apreciaza. Un multumesc special si pentru barbatul special din viata mea, care reuseste mereu sa ma surprinda.

_

Agonie si extaz

Luni am terminat cartea lui Irving Stone, Agonie si extaz, care intra detasat in topul cartilor mele preferate-am fost cumva trista cand am terminat, cum ma simt de fiecare data cand termin un roman care imi place mult. E ca si cum iti iei ramas bun de la un prieten drag. Povestea vietii lui Michelangelo Buonarroti, de la 13 ani, cand devine ucenic la un atelier de pictura, pana in ultimul sau ceas (89 ani), creata de Stone m-a facut sa visez la Florenta, la dealurile toscane, la marmura atat de mult iubita de artist si la arta creata de el.

” Michelangelo simtea o incantare fizica in timp ce strabatea calare creasta unui deal, inaltandu-se tot mai mult spre cerul italian fara cusur, cu aerul atat de curat, incat il facea sa se simta innobilat, lipsit de josnicie sau meshinarie. Aceasta stare de fericire o avea de obicei cand sculpta marmura alba. Toscana desfacea nodurile launtrice ale omului si il facea sa uite de relele din lume.”

A fost foarte inspirant sa vezi un om cu o pasiune atat de arzatoare, cu un spirit atat de frumos, care si-a dedicat intreaga viata sculpturii, mai apoi picturii si chiar arhitecturii. Vine sa sustina ideea ca doar prin multa munca, dedicatie si pasiune se pot crea lucruri cu adevarat nemuritoare, cum este arta lui Michelangelo.

“Dumnezeu a fost primul sculptor! El a creat prima forma, omul…Piatra e eterna. Nimic nu o poate distruge”

Michelangelo a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florenta, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici, la familia Topolino. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură.

“Piatra lucreaza cu tine. Se descopera singura. Dar sa o lovesti cum trebuie. Piatra nu e portivnica daltii. E in natura ei sa se schimbe” (tatal Topolino)

Tanarul Michelangelo are norocul sa ii atraga atentia, prin prima lui sculptura facuta pe ascuns, lui Lorenzo de Medici si sa fie luat sub aripa acestuia. Educatia lui incepe atunci, inconjurat de cele mai luminate minti ale vremii: poeti, filozofi, artisti cu totii ii impartasesc din intelepciunea si cunostintele lor.

“Nu te grabi. Ai tot timpul din lume. Avem o singura indatorire:sa invatam. Nu vindem decat stiinta, nu desavarsim nimic decat indemanarea si maiestria.” (Ghirlandaio-primul maestru al lui Michelangelo).

Artistul supravituieste unor perioade grele pentru Florenta, Roma si artistii vremii, chinuit de perioade in care nu putea sculpta. Depaseste insa toate greutatile si reuseste sa creeze unele dintre cele mai frumoase opere: Pieta, David, Bachus, picteaza Capela Sixtina si Judecata de apoi si multe altele. Pentru fiecare creatie cauta in interiorul lui; dorea sa exprime si sa relizeze prin arta lui ceva nou de fiecare data. Dupa nasterea ideii, artistul petrecea luni de cercetare. Facea sute de schite cu diferite tipologii de persoane, unghiuri si pozitii diferite, colinda dealurile toscane pentru a-si clarifica viziunea, studia scrierile despre subicetul respectiv. A ajuns chiar la a face disectii pe cadavre-lucru nepermis la aceea vreme- pentru a intelege cum functioneaza corpul uman. Isi dedica timp si alegerii unui bloc perfect de marmura, “carne” cum il numeau pietrarii din zona-il studia in lumina diminetii pentru a vedea nervurile. Cand avea dalta in mana, sculpta cu o forta si o rapiditate uimitoare, vigoare care nu i-a disparut nici in ultimii ani de viata.

“Acum coloana il chema, daruindu-i-se pe de-a-ntregul..acum nu se mai putea gandi la nimic altceva, nu se putea opri nici macar ca sa manace sau sa isi schimbe hainele. Isi potolea foamea pentru marmura 20 de ore pe zi.” (la sculptarea lui David)

Imi este greu sa cuprind in cateva cuvinte frumusetea cartii si a operelor lui Michelangelo. Am recitit pasaje din carte pentru a reusi sa sintetizez cumva continutul atat de frumos scris de Stone. Am ajuns la decizia de a presara in post cateva citate mai sugestive din carte; au fost multe care mi-au placut, am ales cateva pentru a va incita la a citi si descoperi universul creativ din preajma anilor 1500 al artistilor italieni.

_

_

_

_

_

_

Zilele astea m-am tot gandit la ce imi place mie sa fac, ce ma defineste ca om, ce ma face fericita, de ce nu fac din pasiuni o profesie, ce vreau de la viata. Analizand tiparele pe care le am in minte de ceva timp am tras concluzia ca trec printr-o etapa de auto-cunoastere, de maturizare, de schimbare. Ma sperie destul de tare  capcanele rutinei, mediocritatii si superificialitatii pe care le gasesc la tot pasul. Caut si sper sa descopar raspunsuri la intrebarile mele existentiale, cautare care ma face sa ma indepartez uneori inspre interior. E ok insa, m-am obisnuit cu metoda. Pentru a invata sa fiu selectiva, trebuie sa aflu in primul rand cine sunt si ce vreau. Mi-am dat seama ca iti trebuie destul de mult curaj si perseverenta sa fii cu adevarat cine esti, ca unii te pot decuraja, judeca, dezamagi, ca in tara in care m-am nascut exista o normalitate atipica si piedici suficiente. Cred ca asa iau nastere depresiile, din renuntarea treptata la dreptul la fericire, din a-i nega sufletului pasiuni, sentimente profunde; tristetea se instaleaza rapid si, cel mai grav, se accepta de unii cu resemnare. Aici spun clar nu!

Pentru a nu intra pe un fagas intunecat vreau sa vorbesc despre ce ma face pe mine fericita.

• Imi place sa gatesc pentru oamenii la care tin, am impresia ca hranindu-i am grija cumva de ei, ii protejez  intr-un fel; mancarea are harul asta minunat de a aduce oamenii impreuna; Bonus de fiecare data cand gatesc ma relaxez, mintea nu imi mai hoinareste-ma concentrez pe o singura actiune, ceea ce e rar pentru mine. Placerea se completeaza si cu faptul ca sunt o gurmanda: placinte cu fructe, paste, gratare, salate, gogosi, clatite si lista e destul de lunga. Le iubesc. imi creste nivelul de fericire cadn mananc!
• Imi mai place sa merg pe jos, sa descopar cladiri, zone noi; eu numesc asta “explorarea mea“. Stiu ca nu sunt Columb, dar cand vremea o permite nu refuz o plimbare. Visul meu e sa fac si poze super faine cu ce vad, ce ma inspira. Cred ca asta imi aminteste de zilele in care exploram padurile la bunici, faceam harti cu comori ascunse si construiam “cabane”;
• Imi plac florile, plantele, natura-tot din reminiscentele din copilarie cand faceam buchete si coronite din margarete in poiana. De aici si ghivecel cu flori care se inmultesc la mine acasa.
• Imi place sa desenez/pictez. Cand eram mica o facem des; Cu timpul indemanarea s-a dus din lipsa de exercitiu, dar vrea sa redescopar aceasta pasiune.
• Cand eram mica scriam povesti tot timpul. Unchiul meu crek le are si acum undeva prin pod. Acum am blogul si jurnalele si visez sa scriu o carte pt copii, pentru care eu sa fac si ilustratiile desigur
• Imi place sa dorm..mult;
• Calatoriile crek oricui ii plac
• Imi place sa stau cu familia, nu prea ratez evenimentele importante din an si sunt destul de multe, pentru ca am o familie numeroasa;
• Imi plac animalele; vreau tare caine si pisica;
• Imi place sa organizez lucruri; ma simt mai bine dupa ce arunc lucruri inutile din casa;
• Imi place sa fac baie cu spuma si lumanari;
• Imi plac cartile; vreau sa am multe de tot si sper sa tin pasul si cu cititul;
• Imi place sa ascult muzica jazz; ma relaxeaza si imi creaza o stare de bine;
• Sa decorez
• Sa gradinaresc

S-au strans cateva buline, ceea ce e bine. Probabil o sa revin cu cun post despre ce e de fapt fericirea.

Pana atunci simtiti-va liberi sa impartasiti ce va face pe voi fericiti. Sunt curioasa!

Un weekend minunat!

Ana

Zile de weekend

Mereu mi-au placut vinerile, mai ales cand vin dupa o saptamana prolifica. Cea care a trecut a fost una: am mai citit, am fost la sala, am facut chestiile casnice necesare, am gatit. Cand vine vineri seara simt ca am in sfarsit dreptul sa nu fac nimic. Am tot timpul din lume in weekend sa fac tot ce imi propun si vineri nu am nici un stres. Pentur mine o baie, un film, putina lectura si culcat devreme suna destul de ideal pentru seara de vineri. Pentru zilele de weekend imi tot propun sa ma trezesc devreme, dar cumva nu reusesc: imi place mult prea mult sa dorm si rutina de a ma trezi la ora 7 in timpul saptamanii nu mi-a creat inca un reflex si pentru weekend.

In momentul in care scriu acest articol am satisfactia ca in aceasta sambata dimineata m-am trezit pe la 9 jumate, ceea ce e devreme fata de obisnuitul 11 jumate. Mi-am udat florile, care se simt primavaratice si au dat in floare majoritatea. Am avut chef sa fac niste clatite cu scortisoara pentru micul dejun si sa curat un pomelo-breakfast in bed for my darling one care inca doarme – si cu burtica fericita am luat laptopul in brate si am intrat putin pe blog. Dupa ce termin de scris acest articol planuiesc sa imi continui zilele de weekend. Am chef sa merg la Muzeul Banatului, in care inca nu am intrat de cand sunt in Timisoara,, apoi la o cafea, in Carturesti si neaparat undeva in itinerariu sa il includ pe fratele meu mai mic care acum e in sesiune si il vad in weekend.

Seara ne-o vom petrece la prietenul Bogdan & family acasa, la un film. Cel mai probabil filmul va fi intrerupt de baietelul lui de 2 ani jumate, Luca, care e cel mai dragut copil din lume. Mie imi spune Ana-mica, asa ma vede el, eu sunt prietena lui si el are grija de mine, chair si atunci cand eu sunt baby-sitting. Iubesc starea pe care un copil ti-o da. Inocenta si dragalasenia lor iti dau o energie atat de frumoasa, ma incarca de bine.

Pentru duminica nu stiu inca sa va spun ce vom face, daca va fi ceva interesant probabil ca voi impartasi cu voi experienta. Cu siguranta insa vom incerca sa scapam de angoasa zilei de duminica, care ne reaminteste ca incepe o noua saptamana de lucru.

Pana atunci insa, sa ne bucuram de zilele de wekend, de prieteni, de familie si de frumusetea din jur.

Pe curand,

Ana

Rosu si negru

Anul acesta a debutat cu Stendhal, mai exact cu romanul acestuia “Rosu si negru”. Trebuie sa recunosc ca inceputul a fost mai anevoios si au trecut cam 200 de pagini sa ma prinda romanul, dar pot spune ca mi-a placut.

Personajul principal, Julien Sorel, fiul unui cherestegiu dintr-un orasel din Franta, ne este infatisat de autor intr-o perioda de maturizare. Este un tanar destept, cu infatisare placuta, dominat de ambitie si de pasiunea lui pentru Bonaparte. Ce mi-a placut cel mai mult a fost capacitatea autorului de a ne oferi acces in sufletul personajelor; aflam gandurile lor interioare, intentiile reale, pshiologia lor. Pentru mine a fost ca si cum am citit pagini din jurnalul cuiva, desi romanul nu este construit astfel.

Tanarul Sorel se simte un inadaptat in familia sa de oameni simpli, cu aspiratii reduse. Pasiunea lui era sa evadeze din compania fratilor sai care nu il iubeau si sa citeasca putinele carti la care avea acces multumita preotului satului, care l-a invatat biblia si latina. Isi petrecea tot timpul liber visand la viitorul lui si la depasirea conditiei sociale. Astfel, ajunge in casa domnului Renal, primarul orasului, pentru a le preda copiilor acestuia si incepe maturizarea lui. Plin de ambitie si orgoliu se hotaraseste sa o seduca pe sotia acestuia pentru a-si infrunta conditia sociala, dar ajunge sa se indragosteasca de sufletul ei nobil. Dragostea lor este tinuta ascunsa pana cand o scrisoare anonima complica lucrurile si starneste banuieli. Dupa diferite controverse Julien se hotaraste sa plece din oras pentru a se inscrie la un seminar teologic.

Urmatorul capitol din viata lui este unul dintre cele mai dificile. Descopera ca drumul pe care l-a ales nu are nimic de a face cu vocatia, sufletul nobil si generos si iubirea fata de Dumnezeu. Descopera o lume plina de ipocrizie, conspiratii, tineri guvernati de pasiunea pentru bani si putere. Realizeaza astfel ca singura cale pentru a izbandi este ipocrizia si mult studiu. Astfel ajunge cel mai bun elev al seminarului, starnind invidia colegilor sai. Intuind sufletul lui Sorel, abatele seminarului se ataseaza de dansul si inainte de a-si da demisia il recomanda marchizului de La Mole.

In castelul de La Mole se petrece urmatoarea parte din viata lui Julien. Aici descopera o cu totul alta lume: luxul castelului, viata din Paris, comportamentul si manierele oamenilor din societate, toate il intimideaza si fascineaza in acelasi timp. Este primit cu reticenta, dar cu politete de familia marchizului: sotia caruia nu ii facuse o impresie prea buna, fiul si fiica acestuia Mathilde. Julien invata repede ca in societatea din aceea vreme subiectele de discutie “potrivite” rangului erau putine si plictisitoare, ca politetea era o regula de baza pentru persoanele de rang inalt si ca pentru a reusi trebuie sa ai relatii cu oameni influenti. Desi incearca sa se deprinda cu aceasta lume, plictisul de care sufereau cu totii si lipsa pasiunii fata de orice incepe sa ii transforme zilele intr-un calvar.

Insa in scurt timp Mathilde capata interes fata de persoana lui. Considerata cea mai frumoasa si inteligenta tanara din aceea societate, Mathilde era dorita ca sotie de multi tineri bogati. Insa inteligenta si vanitatea ei o faceau sa ii joace pe toti pe degete. In Sorel vede imaginea unui om diferit fata de toti ceilalti barbati, in care inca traiau pasiuni adevarate, capabil de acte de eroism adevarate. Astfel ajunge sa creada ca il iubeste si il seduce. Farmecele ei au succes si Sorel se vede indragostit pentru a doua oara, de o persoana diferita fata de cea dintai. Dupa prima lor intalnire romantica totul se schimba insa. Cuprinsa de constientizarea superioritatii rangului si a numeroaselor ei calitati, Mathilde se razgandeste. Sorel paraseste distrus orasul, dar are noroc sa intalneasca un prieten expert in arta cuceririi care il invata cum sa procedeze cu Mathilde. Sfaturile acestuia, puse in aplicare l-a intoarcerea in Paris, incep sa functioneze; Julien starneste din nou interesul fetei ignorand-o si facand-o geloasa. Acesta nu isi mai marturiseste sentimentele si este mult mai rezervat, atitudine care functioneaza cu Mathilde. Ii vedem din nou indragostiti si aceasta da dovada de curaj marturisind, intr-o scrisoare adresata tatalui ei, sentimentele si intentiile ei, cat si faptul ca era insarcinata cu Julien.

De la momentul adevarului incep din nou complicatiile si rasturnarile de situatie. Marchizul le ofera o situatie financiara si un titlu tanarului, dar apare din nou o scrisoare fatidica. De data aceasta nu era una anonima, ci semnata de dna. Renal, care ii povestea marchizului despre relatia ei cu tanarul Julien. La aflarea vestii, judecata lui Julien este orbita si incearca sa o ucida pe aceasta, este arestat si pierde orice sansa de a parvenii. Perioda cat este inchis Julien reflecteaza la viata sa, la sentimentele lui si este vizitat de ambele femei indragostite de el. Realizeaza ca Mathilde nu mai reprezinta pentru el nimic si renunta la viata, pe care doreste sa si-o piarda cu demnitate. In urma unui proces este condamnat la moarte, situatie care le pune pe cele doua femei impreuna. Astfel ia sfarsit viata eroului, care a dus o lupta continua intre a alege calea armatei -rosu- si cea a bisericii -negru-.

Nu am intentionat sa detaliez atat acest roman pentru a nu strica placerea cititorilor de a descoperi povestea, dar m-a luat valul . Pasionata de psihologia umana, romanul mi-a oferit sansa de a observa psihicul unui tanar analitic, neexperimentat, cu anumite deficiente si frustrari acumulate din copilarie. M-a facut sa ma gandesc la cat de relativ este totul in viata. Planuri facute sau amanate, ambitii care necesita sacrificarea sufletului sau a celor dragi, toate raman fara importanta in fata mortii. Totul se termina si ma intreb care este scopul anilor pe care ii petrecem in aceasta forma pe pamant?  Am inceput sa cred ca fiecare ar trebui sa gasim acel lucru care ne face fericiti, sa incercam sa il/o facem cat mai bine si cat mai des. Make the best of it cu alte cuvinte. Subiectul acesta insa intr-un alt post.

Intre timp va recomand cu drag aceasta carte si va anunt cu mandrie ca sunt in target la provocarea goodreads-m-am apucat deja de Agonie si extaz!

Weekend minunat!

 

 

 

An nou, rezolutii noi

Fiecare are probabil in minte cam ce si-ar dori sa indeplineasca pe parcursul unui an de zile. Unii le tin pastrate in filele unui jurnal, altii prin sertarele dintre neuroni sau chiar pe blog. Avem masura aceasta de timp: cand bate ceasul de ora 12 in Noaptea de Revelion, tragem linie si o luam de la capat cu alte vise si dorinte pentru anul care vine. Intamplarea face ca rezolutiile mele de anul trecut sa le fi regasit scrise pe hartie. Am fost surprinsa sa constat ca aproximativ jumatate dintre ele le-am dus la bun sfarsit, fie ele si cam vag definite, lasand loc de indulgenta. Nu am fost prea harnica, mi-am facut multe planuri si am respectat putine si asta mi-a oferit un sentiment de final de an de nesiguranta si frustare. Din aceste sentimente insa a luat nastere o vointa mai puternica pentru a-mi indeplini obiectivele fixate pentru acest an. Voi fi mai stricta si neinduratoare cu mine, nu voi mai amana ce imi doresc sa fac de mult timp, voi avea obiective mai exacte.

Lista mea pentru 2012 este in mod ambitios mai lunga decat cea de anul trecut si cuprinde dorinte rezonabil de indeplinit:

1. sa merg la fitness de minim 4 ori pe luna;
2. sa invat sa gatesc retete noi, mai sanatos-o reteta pe saptamana
3. sa citesc 20 carti anul acesta
4. sa am un animla de casa
5. sa evoluez la pictura:teoretic si practic
6. sa calatoresc mai mult:target Budapesta, Florenta, Zurich, Bucuresti
7. sa scriu pe blog minim un articol pe saptamana
8. sa scriu o carte de copii
9. sa invat sa cos la masina
10. sa imi cumpar masina de cusut
11. sa am rabdare mai multa si sa imi descopar parintii
12. sa ajut cat de des pot oamenii
13. sa fac fapte bune-cainii comunitari, batrani, nevoiasi
14. sa am mai multa incredere in mine
15. sa imi vizitez bunii la vara-Moldova
16. sa fac drumetii in natura
17. sa croiesc o lenjerie de pat personalizata
18. sa imi explorez cat mai mult creativitatea:desen, pictura,design, gatit, scris.
19. sa discut cu un psiholog
20. sa devin mai inteleapta

Am uitat sa adaug ca pentru a adauga un plus de motivare am facut schimb de liste cu colega mea speciala de suflet: Cristina. Ne vom sustine, certa, bate la cap, dupa caz, de fiecare data cand va fi nevoie. Impreuna vom fi mai puternice

Concediu placut Cristina!

Luna asta incepe provocarea!

Am descoperit provocarea celor de la goodreads citind blogul Oanei K., o fosta colega de facultate, pasionata de citit. Site-ul  goodreads a fost creat in 2006 de catre Otis Chandler, inginer software si antreprenor. In mare ofera utilizatorilor posibilitatea de a crea propriile liste de carti si grupuri prin care pot oferi sugestii si participa la discutii cu aceasta tematica. Nu am ezitat si mi-am facut si eu cont; m-am alaturat astfel unei comunitati care in 2011 numara 5.2 milioane de utilizatori. Am notat carti in functie de parerile mele si mi-am ales categoriile preferate.  Provocarea sus-numita consta in fixarea unui target de carti pe care dorim sa le citim in acest an. E simplu: ei imi vor tine socoteala pe toata durata anului, in acest fel voi fi si mai motivata sa imi indeplinesc telul.

M-am tot gandit cate carti sa fixez pentru acest an; Oana si-a pus un target de 50 de carti..pfuuu..la cum au stat lucrurile anul trecut pe noptiera mea m-am gandit sa fiu mai realista si m-am oprit la 20. Nu e mult, dar implica ceva vointa si disciplina de a ma sustrage din varii alte activitati cotidiene precum dormitul, tv-ul, gatitul (si de pictat si fitness trebuie sa imi fac mai mult timp-sunt pe “to do” list de anul acesta).

Prima saptamana din luna ianuarie a debutat jalnic in domeniul lecturii, adica 0 pagini citite, dar urmatoarea am prins avant si am scos din “colectia verde” (cea de la Adevarul de 100 de carti primita de la tatal meu, pe care vreau sa o termin) Rosu si Negru de Stendhal. Are cam 600 de pagini si pana acum am citit vreo 400. Merge treaba, desi marturisesc ca sunt zile cand intampin dificultati in a-mi tine pleoapele deschise si asta nu din cauza cartii, ci din cauza faptului ca pe la ora 22:00  ceasul meu biologic incepe sa mearga mai greu si sa viseze pijamale si perne pufoase. Noroc cu weekendul, cand recuperez

Asadar luna aceasta nici nu discut sa nu termin cartea si sa postez un articol pe blog cu impresii!

Voi ce target aveti pentru anul acesta?

The girl with the dragon tattoo

Nu am mai postat de mult la filme, poate si din cauza ca in ultimul timp mi se par din ce in ce neinspirate si neinspirante. Venit sa dea clasa filmelor clasice holywoodiene “The girl with the dragon tattoo” este un film suedez, dupa romanul-trilogie scris de Stieg Larson. De obicei cand ne uitam la un film stiu mereu ce va urma, ce relatie va fi intre personaje, prevad previzibilul. La acest film insa, instinctele mele formate de- a lungul anilor de vizionat tipare de filme nu au mai functionat.

Thrilerr-ul ii are ca si personaje principale pe jurnalistul Mikael Blomkvist si pe tanara tulburata Lisbeth Salander. Personaje dupa parerea mea originale, surprinzatoare, reale, cu defecte si calitati. Mi-a placut lipsa romantarii, ilustrarea uratului si rasturnarile de situatie. Suspansul tine pe toata durata filmului, in ultimele minute sunteti lasati sa ne imaginam ce va urma.

Zilele trecute m-am amuzat sa aflu ca anul acesta-2011 si americanii au facut varianta lor cu Daniel Craig. Am vazut doar trailerul si replicile mi se par mult mai explicite-ca de fapt in toate filmele americane care nu prea lasa loc de mister, metafore-prea dificile de inteles de spectatorii tipici americani cu cultura redusa-, asadr nu sunt prea curioasa sa vad aceasta varianta si va recomand cea suedeza.